Bento semnează un contract pentru fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei

Comunicate de presă / Press Releases

Bento semnează un contract pentru fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei

București, 22 iulie 2022: Bento, Intellectually Curious (BVB: BENTO), companie antreprenorială românească listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și Cloud, anunță aprobarea unui proiect cu fonduri europene în valoare de aproximativ 25 de milioane de lei în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014 – 2020, din care 15,1 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile.

De-a lungul existenței noastre, am investit constant în îmbunătățirea serviciilor și soluțiilor pe care le furnizăm clienților locali și internaționali, precum și în extinderea expertizei noastre în domeniul IT&C. Sursele noastre de finanțare au la bază reinvestirea profitului, finanțarea bancară și, începând din acest an, finanțarea prin intermediul pieței de capital. Totodată, în urmă cu aproape doi ani, am ales să ne diversificăm creșterea și prin atragerea de fonduri europene. Prin urmare, proiectul aprobat pe care îl anunțăm astăzi reprezintă o reușită de care suntem extrem de mândri, având în vedere rigorile și procesele complexe care sunt necesare pentru obținerea unei finanțări prin fonduri nerambursabile. Capitalul obținut ne va sprijini în dezvoltarea unei platforme integrate și structurarea ei sub forma unor produse standard, care pot deservi clienții fără să fie nevoie de a dezvolta de fiecare dată aplicații personalizate pentru aceștia. Platforma se aliniază strategiei companiei de dezvoltare a produselor proprii, Bento FSM și Bento MDM fiind două dintre acestea, cărora le vom adăuga, prin intermediul platformei, noi module folosind aceeași tehnologie, astfel încât să rezulte un sistem modular integrat,” a declarat Radu Scarlat, Președintele Consiliului de Administrație al Bento.

Proiectul „Platforma pentru transformarea digitală modulară în mediul enterprise și sectorul public” pentru care Bento primește finanțare prin POC 2014 – 2020 face parte din Axa Prioritară 2 – „Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă” și vizează dezvoltarea unei platforme modulare menite să automatizeze și optimizeze procesele din cadrul organizațiilor în care unul sau mai multe module ale acesteia vor fi implementate. Platforma se va adresa organizațiilor atât din mediul privat, cât și public, iar prin intermediul acesteia vor fi digitalizate total sau parțial activitățile unei companii sau instituții publice.

În ultimii doi ani, pandemia cauzată de COVID-19 a accelerat digitalizarea la nivelul companiilor și instituțiilor publice. Astfel, acestea au început să investească puternic în infrastructura IT și în soluții digitale prin care să își automatizeze diversele activități. Conform conducerii Bento, în prezent, fenomenul digitalizării a ajuns în etapa următoare a acestei dezvoltări, aceea în care organizațiile urmăresc să își personalizeze din ce în ce mai mult soluțiile IT de care au nevoie. Aceste soluții personalizate au în vedere o serie de factori determinanți, precum dimensiunea organizației, specificul industriei din care aceasta face parte, locația, obiectivele de business, modul de lucru, soluțiile software existente, etc., iar versiunile standardizate de aplicații software nu pot oferi eficiența maximă vizată de acestea, în special în cazul companiilor cu afaceri complexe.

Astfel, platforma pe care Bento o va realiza cu sprijinul fondurilor nerambursabile atrase are în vedere cererea tot mai accentuată pentru soluții informatice din partea organizațiilor, dinamica în ceea ce privește nevoia de personalizare a soluțiilor la cerințele specifice ale companiilor și instituțiilor publice, precum și creșterea apetitului acestora pentru soluții de digitalizare în cloud.

Finanțarea proiectului se întinde până la data de 31 decembrie 2023, iar ulterior, Bento va avea de îndeplinit o serie de indicatori de performanță pentru o perioadă de trei ani, care se referă la aspecte precum crearea platformei menționate, extinderea cu cel puțin șase clienți existenți sau noi care să folosească platforma realizată de companie și atingerea unei rentabilități de 1,29. Rentabilitatea se calculează ca raportul dintre cifra de afaceri directă sau indirectă realizată în urma vânzării soluțiilor din cadrul platformei și valoarea nerambursabilă a proiectului, de 15,1 milioane de lei.

Contribuția în ceea ce privește cofinanțarea proiectului, în valoare de aproximativ 9,4 milioane de lei, este alcătuită din mai multe componente: o parte provine din profitul aferent anilor 2021, 2022, și 2023, o altă parte din capitalul atras în cadrul plasamentului privat din noiembrie 2021, precum și din finanțarea bancară disponibilă Companiei.

Construirea de aplicații software care să acopere o gamă largă de activități face parte din ADN-ul nostru încă de la înființarea companiei. Pe parcursul celor peste 17 ani de existență am dezvoltat aplicații în toate domeniile aferente IT&C și am acumulat experiență atât din perspectiva noastră, de dezvoltatori de software, cât și din perspectiva clienților noștri. Astfel, înțelegem dificultățile și obstacolele pe care diverse companii și autorități publice le au de depășit și am construit sisteme software care au livrat soluții viabile pentru gestionarea sau chiar eliminarea acestora. Platforma propusă în cadrul acestui proiect valorifică experiența dobândită în acești ani, iar clienții vor deveni beneficiarii principali ai unor servicii și soluții care vor fi implementate mult mai rapid și cu eforturi financiare reduse din partea lor,” a declarat Vlad Bodea, cofondator Bento.

Bento a dezvoltat de-a lungul timpului produse software proprii, precum Bento FSM și Bento MDM, care sunt utilizate de companii locale și internaționale active în diferite sectoare economice. Bento FSM este o suită de aplicații dedicată companiilor care livrează servicii prin intermediul echipelor distribuite în teren. Prin această aplicație sunt digitizate, automatizate și optimizate toate activitățile aferente furnizării de servicii cu echipe în teren, la nivel operațional fiind aduse îmbunătățiri de până la 30%.

Bento MDM este un sistem dedicat companiilor care administrează o flotă substanțială de dispozitive mobile, precum tablete, smartphones, POS, etc. Soluția permite o administrare centralizată a acestor dispozitive, impunerea de politici de securitate, urmărirea dispozitivelor prin GPS, gestionarea de la distanță a drepturilor fiecărui utilizator, a aplicațiilor și a setărilor, cât și blocarea dispozitivelor pentru a fi utilizate doar în scopul intenționat.

Bento este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 16 martie 2022, fiind una dintre puținele companii de tehnologie din România care dezvoltă produse software proprii. Produsele și soluțiile furnizate de Bento sunt utilizate de companii locale și internaționale care activează în domenii diverse, precum energie, FMCG, utilități, telecomunicații, sănătate, agricultură, IT, media, industrie alimentară, distribuție, transporturi și servicii.

Despre Bento, Intellectually Curious

Bento, Intellectually Curious este o companie antreprenorială românească listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB: BENTO), specializată în dezvoltarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și Cloud. De-a lungul celor peste 17 ani de experiență, Bento a dezvoltat și implementat proiecte complexe cu aplicabilitate în industrii multiple pentru companii multinaționale din România, SUA și Elveția. Compania dispune de echipe complementare de management de proiect, analiză, prototipare, dezvoltare, testare, implementare, integrare și mentenanță care au capacitatea de a transforma idei, concepte și nevoi în soluții adaptate cerințelor fiecărui client în parte. Mizând pe experiența acumulată în optimizarea și digitizarea proceselor operaționale, compania a dezvoltat de-a lungul anilor propriile produse software, precum soluțiile Mobile Device Management, Field Service Management și Smart Metering, utilizate în special de companiile active în energie și utilități. De asemenea, Bento este un partener regional recunoscut pentru furnizori de renume, precum Microsoft, HPE și CISCO.  www.bento.ro